Care sunt analizele care se fac pentru hormonul de creștere uman HGH?

Articolul face parte din Colectia Hormonul Uman de Crestere hGH [7 articole]

Analizele medicale de laborator pentru hormonul de creștere uman nu fac parte din categoria de teste medicale de rutină. Testele medicale pentru măsurarea nivelului de hormon HGH sunt folosite pentru a ajuta la identificarea producției excesive sau insuficiente de HGH și pentru a oferi medicului informații despre gravitatea stării unui pacient.

Analize medicale de laborator * Hormonul de creștere uman HGH

Acest tip de analiză este prescris, în primul rând, persoanelor care prezintă simptome și semne ale anomaliilor hormonului de creștere, care prezintă valori anormale la testele hormonale sau pentru a evalua și monitoriza fuctia glandei pituitare. Analiza medicală HGH mai este efectuată pentru a evalua succesul terapiei pentru acromegalie sau gigantism.

Pentru efectuarea acestei #analize de laborator, se recoltează mai multe probe de sânge, la intervale de timp prestabilite, din sânge venos din braț. Uneori, se recoltează o singură probă de sânge pe nemâncate, sau imediat după o perioadă de efort fizic intens.

Natura pentru Sanatate recomanda:
Pachet CaliVita Raceala si Gripa | Grija pentru Sanatate

Deoarece hormonul de creştere este eliberat de glanda pituitară în rafale pe toată durata unei zile, măsurarea aleatoare (la întâmplare) a valorilor HGH nu este, de regulă, utilă punct de vedere clinic. De aceea, odată cu analiza pentru hormonul de creștere HGH, se poate cere și efectuarea testului IGF-1.

Factorul de creștere 1 de tip insulinic (IGF-1) oglindește excesul sau deficitul de HGH, dar nivelul acestuia este stabil pe toată durata unei zile, făcandu-l astfel un indicator util al nivelului mediu al valorii hormonului HGH.

Ce anume se testează?

Acest test măsoară cantitatea de hormon de creştere (HGH) existentă în sânge. De regulă, se recoltează mai multe probe de sânge, la intervale de timp prestabilite, din sânge venos din braţ. Uneori, se recoltează o singură probă de sânge pe nemâncate, sau imediat după o perioadă de efort fizic intens.

HGH este un hormon produs de glanda pituitară (hipofiză), o glandă de dimensiunea unui bob mediu de strugure, situată la baza creierului, în spatele punţii nazale. HGH este secretat în mod normal, în sânge, în reprize, pe toată durata unei zile (24 de ore) cu vârfuri de creştere înregistrate mai ales în timpul nopţii.

Când se recomandă analiza HGH?

Testele de stimularea a producţiei de HGH sunt recomandate atunci când un copil are simptome ale deficitului de hormon de creştere (HGHD), cum ar fi:

  • ritmul de creştere a copilului încetineşte în copilăria timpurie, iar corpul copilul are dimensiuni semnificativ mai mici decât cele ale altor copii de aceeaşi vârstă;
  • testele tiroidiene (de exemplu, T4-liber) arată că copilul nu este hipotiroid (valorile tiroidiene scăzute pot provoca, de asemenea, încetinirea creşterii);
  • examinarea cu raze X arată o dezvoltare osoasă întârziată;
  • medicul suspectează că glanda pituitară a copilului este sub-activă.

Ce semnificaţie are rezultatul testului?

  • Interpretarea rezultatelor testelor pentru HGH trebuie făcută cu mare atenţie.

Deoarece HGH este eliberat de glanda pituitară în rafale, măsurarea aleatoare (la întâmplare) a valorilor HGH nu este utilă, datorită faptului că există o suprapunere semnificativă între valorile anormale şi variaţia normală în 24 de ore.

Nivelurile HGH vor fi crescute în prima parte a dimineţii, şi cresc datorită efortului fizic şi stresului. Este, de aceea, mult mai util să se compare rezultatele HGH cu cele ale IGF-1 şi să se evalueze răspunsurile la stimularea şi la suprimarea producţiei de HGH.

Ce este specific în funcționarea hormonului de creștere?

Hormonul uman de creștere este un hormon important în organism întrucât este hormonul responsabil pentru creșterea și dezvoltarea celulelor și țesuturilor organismului.

După ce organismul nostru s-a oprit din creștere, nivelul hormonului HGH scade și devine foarte mic în viața de adult. Scăderea nivelului de HGH începe la varstă de 30 ani și această continuă să descrească cu câte 2% pe an. În jurul vârstei de 50 de ani producerea hormonului de creștere se oprește, dar completându-ne dietă cu aminoacizi și vitamine, cu rol de stimulare naturală a acestuia, putem readuce acest nivel pană la cel al unui adult tanăr.

Tinerii adolescenți secretă o cantitate de aproximativ 700 μg / zi, în timp ce adulții sănătoși secretă hormonul HGH la o rată de aproximativ 400 μg / zi. Deprivarea de somn, în general, suprimă eliberarea de HGH, în special după maturitatea precoce. Cantitatea de hormon de creștere secretată de glandă pituitară este influențată de mai mulți factori, incluzând perioada somn-veghe, exerciții, stres, hipoglicemia, estrogenii, corticosteroizii, L-dopa.

Situații de anomalii ale nivelului hormonului de creștere uman

Situațiile cu deficit sau de exces ale hormonului de creștere sunt indicatori vizibili rolului acestui hormon în fiziologia normală. Astfel de tulburări pot reflecta leziunile fie în hipotalamus, hipofiza, fie în celulele țintă. O stare de deficiență poate rezulta nu numai din deficiența producerii hormonului HGH, ci și din răspunsul celulei țintă la hormon.

Lipsa hormonului de creștere duce la piticism

Semne și simptome ale deficitului de hormon de creștere HGH:

  • la copii: nanism / piticism (statură mică)
  • la adulți: reducerea masei musculare și a durității oaselor

Valori scăzute ale hormonului de creștere se întâlnesc în urmatoarele afecțiuni: • Nanism hipofizar • Insuficiență hipofizara • Hiperfuncție corticosuprarenală

Excesul hormonului de creștere duce la gingatism

Semne și simptome ale excesului de hormon de creștere:

  • la copii: gigantism
  • la adulți: acromegalie (creșterea mâinilor, picioarelor, bărbiei, țesut subcutanat excesiv, extremități mărite, înăsprirea trăsăturilor feței, prognatism, macroglosie)

Valori crescute ale hormonului de creștere se întâlnesc în urmatoarele afecțiuni: • Gigantism • Acromegalie • Nanismul de tip Laron (deficitul de somatomedina C sintetizate la nivel hepatic ) • Secreție ectopică de HGH • Diabet zaharat insuficient controlat

Cine are mai multă nevoie de HGH?

Hormonul de creștere este utilizat pe scară largă în medicină pentru a ajuta la tratarea tulburărilor de creștere la copii și a deficitului de hormon de creștere la adulți. Hormonul de creștere este administrat copiilor cu dwarfism hipofizar (statură scurtă din cauza subfuncției hipofizei anterioare) pentru a-i ajuta să crească.

Cine are nevoie de hormonul de creștere analize medicaleNivelurile anormale ale HGH pot fi modificate, de cele mai multe ori după ce sunt identificate cauzele. Este disponibilă o formă sintetică de HGH care este folosită pentru a atenua deficiențele la copii (tratamentul adulților cu HGHD este mult mai controversat). Pot fi utilizate combinații de tratamente chirurgicale, medicamentoase și radiații pentru a trata tumorile hipofizare care cauzează producția excesivă de HGH.

Cel mai important lucru pentru a putea obține rezultate bune este identificarea cât mai timpurie cu putintă a anomaliilor HGH. Modificările oaselor aflate în creștere, asociate cu gigantismul și acromegalia sunt permanente și, dacă nu se intervine la timp cu tratament, copilul cu deficit de HGH va rămane de statură mică toată viața.

Cu toate că HGH nu este la fel de activ la adulţi, aceasta joacă un rol în reglarea densităţii osoase, a masei musculare, şi metabolismului lipidic. Deficitul poate duce la densităţi osoase scăzute, la scăderea masei musculare şi la modificarea nivelului lipidic. Cu toate acestea, testarea pentru deficit de HGH nu este efectuată ca rutină la adulţii care au densitate osoasă scăzută şi/sau rezistenţă musculară redusă, sau au valori ridicate ale lipidelor. Deficitul de HGH este doar rareori cauza acestor tulburări.

Multe dintre funcțiile hormonului de creștere uman sunt încă necunoscute. Hormonul de creștere încurajează creșterea și dezvoltarea la copii și adolescenți. Este, de asemenea, implicat în reglarea fluidelor corporale, a zahărului și a metabolismului grăsimilor și poate chiar a funcției cardiace. Cu toate acestea, studiile au arătat că hormonul de creștere poate scădea grăsimea corporală, în timp ce crește masa musculară și densitatea osoasă.

Nivelurile de energie sunt, prin urmare, ridicate și tonul și textura pielii sunt, de asemenea, îmbunătățite. Datorită acestor proprietăți, acest hormon a fost folosit de concurenții sportivi încă din anii 1970 și a fost acum interzis de către IOC (Comitetul Olimpic International) și NCAA (Colegiul National de Atletism).

In concluzie:
Analiza medicală de laborator pentru hormonul de creștere HGH se face cu scopul de a identifica boli și afecțiuni cauzate de deficitul sau de supraproducția de hormon HGH; pentru a evalua funcția glandei pituitare și pentru a monitoriza eficacitatea tratamentului administrat pentru producția excesivă de HGH.

Surse de informare și recomandări #analize #hGH:

Lasă un comentariu