Raceala, gripa sau alergie sezoniera? Cum le diferentiem?
Desi, la prima vedere, raceala, gripa si alergia au manifestari comune, fiecare are particularitati care le diferentiaza una de cealalta.
Astfel, inca de la debut, organismul ofera semnale distincte ce ajuta la deosebirea acestor doua tipuri de viroze respiratorii, iar pacientul poate lua din timp masurile corecte de combatere si diminuare a simptomelor.
[ct_message type=”warning” ]Adesea, simptomele racelii se confinda cu cele ale gripei si alergiilor sezoniere.[/ct_message]Raceala
Raceala obisnuita este o infectie a cailor respiratorii superioare provocata de un virus.
Vremea rece nu este vinovata de raceala, desi majoritatea racelilor se fac toamna si iarna.
Asta deoarece majoritatea virusurilor se dezvolta mai rapid la temperature mai scazute si cand este umiditate in atmosfera.
Exista mai mult de 200 de virusuri care pot provoca raceala obisnuita – infectia tractului respirator superior, dar cele mai obisnuite sunt rinovirusurile.
Bine-cunoscutele simptome sunt:
- congestionari in zona capului,
- congestie nazala,
- dureri in gat, tuse,
- dureri de cap,
- stranut si ochi care curg.
Copiii pot face febra mare, dar acest simptom este rar la adulti.
Raceala se instaleaza, de obicei, la 18 – 24 de ore dupa ce virusul a patruns in organism.
Majoritatea racelilor se vindeca de la sine, dupa o saptamana.
Uneori, raceala poate capata o forma mai serioasa, cum ar fi bronsita, infectia urechii medii sau infectia sinusurilor.
Se apreciaza ca adulti sanatosi racesc de doua ori pe an.
Copiii racesc, in general, mai des, pentru ca sistemul lor imunitar nu este maturizat si nu au dezvoltat imunitate la multe dintre virusirile care dau raceala.
Gripa
Gripa este tot o infectie virala respiratorie, dar provocata de alte tipuri de virusuri, si este pe departe mult mai serioasa si poate duce la complicatii care sa ne ameninte viata, in special daca suntem mai in varsta sau suntem persoane mai sensibile / fragile.
Exista doua tipuri de virusuri ale gripei, denumite tipul A si tipul B, care cauzeaza aceasta infectie a gatului, a nasului, a canalelor bronsice, plamanilor si a urechii medii.
Virusul patrunde in caile aeriene ale organismului prin membrane mucoaselor in nas, ochi sau gura.
Pentru ca aceasta boala se poate raspandi usor prin tuse si stranut, epidemia de gripa este foarte obisnuita, in special iarna.
In timpul unei epidemii, 25 pana la 50% din populatie poate fi infectata.
Gripa este imprevizibila si poate ataca pe oricine, la orice varsta.
Mai mult de doua sute de tulpini diferite de virusuri pot cauza raceala sau gripa, iar tulpinile sunt in continua schimbare, asa ca vaccinarea contra gripei are numai un success partial in prevenirea izbucnirii bolii.
Gripa este o infectie virala contagioasa a cailor respiratorii superioare.
Primele simptome ale gripei sunt foarte asemanatoare cu cele ale unei raceli obisnuite – dureri in corp, tuse, oboseala, durere de cap, transpiratii calde si reci.
In multe cazuri, febra creste si, de la o clipa la alta, te poti simti insuportabil de fierbinte sau poti avea frisoane.
Pot aparea greata si voma. Multe persoane suferinde de gripa au gatul uscat si tusesc.
Adesea, o persoana care are gripa se simte atat de slabita si de rau, incat nu poate sa manance si nu are chef de nimic.
Spre deosebire de raceala, care tine 7-10 zile, in medie, gripa tine mai mult – 12 zile si chiar mai mult, urmata de o saptamana de tuse reziduala si de epuizare.
Gripa este rareori periculoasa pentru adultii de 60 de ani sau pentru tineri, dar poate face ca persoana bolnava sa devina mai sensibila la pneumonie, otite si sinuzite.
Pentru persoanele in varsta de 65 de ani si mai mult, o infectie respiratorie serioasa, cum sunt gripa si pneumonia, reprezinta a cincea cauza de deces; asa ca gripa este, evident, o infectie serioasa pentru varstnici.
Grupul celor cu risc crescut de gripa include si persoanele care, indiferent de varsta, au sistemul imunitar slabit sau sufera de boli cronice, cum ar fi boli cardiace sau pulmonare.
Alergia
Alergia este o reactie anormala a organismului la una sau mai multe substante, inofensive in general pentru marea majoritate a oamenilor. Substantele care provoaca reactii alergice poarta denumirea de alergeni.
Ce este alergia sezoniera?
Ca orice alergie, si aceasta are la baza o serie de reactii de aparare ale organismului in fata unor factori care, pentru persoanele sanatoase, sunt inofensivi.
Sistemul imunitar lupta in cazul alergiilor sezoniere cu polenul, praful etc. In incercarea sa de aparare, organismul produce o mare cantitate de anticorpi care produc simptomele alergiei.
In cazul alergiei de sezon, anticorpii se localizeaza la nivelul cailor respiratorii superioare, provocand congestii ale mucoaselor.
Aceste persoane sunt mult mai predispuse la a dezvolta infectii respiratorii, sinuzite, rinite, bronsite sau chiar astm.
In functie de durata manifestarilor alergice sau de perioada anului in care apar, alergiile respiratorii au fost initial clasificate ca fiind cu evolutie perena sau sezoniera.
In prezent, recomandarile WAO (World Allergy Organization) consta in clasificarea alergiilor in forme intermitente si persistente.
Termenii de astm sau rinoconjunctivita alergica sezoniera sunt inca valabili pentru astmul sau rinoconjunctivita alergica intermitenta cu simptome in timpul sezonului polenic.
Alergia la polen (polinoza sau febra fanului) are in Romania caracter sezonier si se poate manifesta ca rinita alergica, conjunctivita alergica, rinoconjunctivita alergica sau astm alergic.
Particulele de polen care produc alergii sezoniere sunt in marea lor majoritate de dimensiuni mici si provin de la plante anemofile (ce polenizeaza cu ajutorul vantului).
Polenurile plantelor entomofile (plante cu flori viu colorate, polenizate de insecte) sunt mai mari si mai grele si au importanta redusa in polinoza.
[ct_leading]Principalele sezoane polenice in Romania sunt:[/ct_leading]• februarie – mai: sezonul polenului de arbori si arbusti timpurii, in special din familia Betulaceae (alun, arin, mesteacan);
• aprilie – iulie: sezonul polenului de graminee salbatice (firuta, timoftica, paius rosu, golomat, vitelar, ovascior, iarba de gazon, iarba campului etc.) si al polenului gramineelor de cultura (secara, ovaz, orz, grau)
• iulie – septembrie: sezonul polenului de buruieni (ambrozie, macris marunt, patlagina ingusta, urzica mare si in special pelinarita sau pelinul negru). (sursa: pharma-business.ro)
Alergiile afecteaza aproximativ 20% din populatie, iar o parte din ele sunt transmise ereditar.
Primele simptome ale alergiei pot aparea la orice varsta, dar cei care sunt predispusi la alergii, vor dezvolta simptome inca din copilarie.
Raceala, gripa sau alergie sezoniera?
Atat timp cat raceala obisnuita, gripa si alergiile de sezon declanseaza simptome la nivelul sistemului respirator, poate fi uneori mai dificil sa fie deosebite intre ele.
Totusi, exista unele diferente semnificative pe care este bine sa le cunosti.
Lasă un răspuns